Românii au cumpărat medicamente în valoare totală de 21 mld. lei anul trecut, în 2021, în creştere cu 17% faţă de anul anterior, arată datele de la compania de cercetare de piaţă Cegedim.
Evoluţia vine după un an 2020 în care debutul pandemiei de COVID-19 a închis accesul la spitale şi medici pentru pacienţii cu alte afecţiuni, mai ales în perioadele de restricţie, cum a fost starea de urgenţă.
La nivel de consum însă, piaţa a evoluat cu un ritm mai scăzut, de doar 5% în plus la numărul de cutii care au ajuns la pacienţii români. Astfel, anul trecut, volumul medicamentelor eliberate a fost de 658 de milioane de cutii.
Cele mai cumpărate medicamente în 2021 au fost cele pentru sistemul digestiv, peste 152 milioane de medicamente care au ajuns la pacienţi fiind din acest segment. La o diferenţă mică s-au aflat medicamentele pentru bolile cardiovasculare, cu 148 mil. de cutii vândute în anul trecut.
Cele mai mari companii după valoare în anul 2021 au fost Sanofi, Novartis şi Zentiva. În volum, două companii care au şi fabrici locale se află pe primele două poziţii – Zentiva şi Sun Pharma (Terapia Cluj).